Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”

În perioada 14 -18 mai 2014, la Râmnicul Vâlcea a avut loc cea de-a VI-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” în memoria Preaînaltului Mitropolit Valeriu Anania și prima ediție a Festivalului Cărții din Râmnicu Vâlcea.

La manifestările culturale au participat poeți și scriitori din România, Republica Moldova, Bucovina, în frunte cu poetul academician Vasile Tărâțeanu, directorul centrului cultural român dr. Lilian Zamfiroiu și ambasadorul UNESCO George Călin.

Maeștrii penelului au făcut o expoziție la galeriile de artă vâlcene, precum Vernisajul Expoziției de pictură “Culori”, prezentată de românca Laura Georgiana Preda Ștefan pictor, designer, traducător, șcenograf, cetățean italian din Italia, Torino.

Multe edituri din România au făcut târgul de carte pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea.

Au fost vizitate Ctitoriile Brâncovenilor și urmașilor lor, precum: Mănăstirea Hurezi și Bistrița, unde s-a ținut Simpozionul Martiriul Brâncovenilor pentru credință și neam (1714-2014), 300 de ani de la moartea mucenicească, la Constantinopol, a Voievodului Țării Românești CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii săi.

A mai loc și o comemorare În Memoriam, George Țărnea, la statuia poetului George Țărnea din Parcul „Mircea cel Bătrân”. 11 ani de la trecerea sa în eternitate (decedat la 2 mai 2003).

Președintele executiv al acestei mari activității cultural-artistice și de teatru a fost scriitorul și editorul prof. Ioan Barbu, președintele primului ziar privat din România “Curierul de Vâlcea”.

20140514.Rotonda.001 20140514.Rotonda.002 20140514.Rotonda.003 20140514.Rotonda.004 20140514.Rotonda.005 20140514.Rotonda.006 20140514.Rotonda.007 20140514.Rotonda.008 20140514.Rotonda.009 20140514.Rotonda.010 20140514.Rotonda.011 20140514.Rotonda.012 20140514.Rotonda.013 20140514.Rotonda.014 20140514.Rotonda.015 20140514.Rotonda.016 20140514.Rotonda.017 20140514.Rotonda.018 20140514.Rotonda.019 20140514.Rotonda.020 20140514.Rotonda.021 20140514.Rotonda.022 20140514.Rotonda.023 20140514.Rotonda.024 20140514.Rotonda.025 20140514.Rotonda.026 20140514.Rotonda.027 20140514.Rotonda.028 20140514.Rotonda.029 20140514.Rotonda.030 20140514.Rotonda.031 20140514.Rotonda.032 20140514.Rotonda.033 20140514.Rotonda.034 20140514.Rotonda.035 20140514.Rotonda.036 20140514.Rotonda.037 20140514.Rotonda.038 20140514.Rotonda.039 20140514.Rotonda.040 20140514.Rotonda.041 20140514.Rotonda.042 20140514.Rotonda.043 20140514.Rotonda.044 20140514.Rotonda.045 20140514.Rotonda.046 20140514.Rotonda.047 20140514.Rotonda.048 20140514.Rotonda.049 20140514.Rotonda.050 20140514.Rotonda.051 20140514.Rotonda.052 20140514.Rotonda.053 20140514.Rotonda.054 20140514.Rotonda.055 20140514.Rotonda.056 20140514.Rotonda.057 20140514.Rotonda.058 20140514.Rotonda.059 20140514.Rotonda.060 20140514.Rotonda.061 20140514.Rotonda.062 20140514.Rotonda.063 20140514.Rotonda.064 20140514.Rotonda.065 20140514.Rotonda.066 20140514.Rotonda.067 20140514.Rotonda.068 20140514.Rotonda.069 20140514.Rotonda.070 20140514.Rotonda.071 20140514.Rotonda.072 20140514.Rotonda.073 20140514.Rotonda.074 20140514.Rotonda.075 20140514.Rotonda.076 20140514.Rotonda.077 20140514.Rotonda.078 20140514.Rotonda.079 20140514.Rotonda.080 20140514.Rotonda.081 20140514.Rotonda.082 20140514.Rotonda.083 20140514.Rotonda.084 20140514.Rotonda.085 20140514.Rotonda.086 20140514.Rotonda.087 20140514.Rotonda.088 20140514.Rotonda.089 20140514.Rotonda.090 20140514.Rotonda.091 20140514.Rotonda.092 20140514.Rotonda.093 20140514.Rotonda.094 20140514.Rotonda.095 20140514.Rotonda.096 20140514.Rotonda.097 20140514.Rotonda.098 20140514.Rotonda.099 20140514.Rotonda.100 20140514.Rotonda.101

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>