Domnului Profesor Pompiliu Manea – Vasile Lechinţan

Am aflat cu profundă tristeţe de plecarea dintre noi a omului drag care a fost

Domnul Profesor POMPILIU MANEA.

Dragă Domnule Profesor POMPILIU MANEA,

Ne-am regăsit mereu pe baricadele luptei noastre, cu toată inima şi îndârjirea de care eram în stare – şi eram în stare împreună, pentru că eram puternici  – pentru descătuşarea demnităţii noastre de români, pe care vremurile potrivnice şi neprielnice o ţineau şi o ţin încă în robie cruntă. Aveam alături şi pe prietenul nostru comun Constantin Mustaţă. Aveam pe atâţia intelectuali patrioţi alături. Am umblat împreună prin Cimitirul Central al urbei noastre dragi să căutăm mormântul Smarandei Brăescu, pierdut de răutatea vremurilor. Am vrut să facem un album cu marile personalităţi româneşti ale Clujului care formează Panteonul din acest cimitir. Am descoperit împreună textele vechilor plăci comemorative puse de înaintaşi în Cluj-Napoca pentru a eterniza vrednicia românească de odinioară în această urbe dragă nouă, am colaborat la revista pe care aţi înfiinţat-o, a cărui oglindă privită retrospectiv vă oglindeşte sufletul mare, bun şi nobil. Aţi găzduit în clădirea frumoasă TEMCO simpozioane, conferinţe, sărbătoriri şi comemorări de înaltă ţinută spirituală. Ne-aţi convins că românul poate merge peste mări şi ţări ca să se întâlnească, – foarte-foarte departe – cu sufletul tânăr al unui Racoviţă-cel-învingător-în-Ştiinţă în numele demnităţii noastre. De figura Dumneavoastră legam neapărat forţa cea mare a iubirii unui oraş, cel al nostru, de pe Someşul Mic. De aici era doar o mică fracţiune de secundă ca să leg, practic instantaneu, figura Dvs. de sentimentul că sunteţi un nemuritor, că de aici înainte aveţi atâtea de făcut ca să ne uimiţi prin izbânzile pe care le veţi aduce nemuririi demnităţii noastre româneşti. Aţi trecut prin câteva momente extrem de grele prin pierderea unor fiinţe dragi Dvs. Iubirea extraordinară şi uriaşă pe care o aveţi în suflet faţă de neamul nostru şi faţă de patria noastră v-a ajutat să treceţi peste cumplite lovituri ale vieţii şi noi să continuăm cu îndârjire demersul nostru, de fapt să fim mânaţi înainte de inima noastră, care nu ne-a lăsat să ne pierdem Timpul preţios care ni s-a dat. Dar iată, dragă Domnule Profesor Pompiliu Manea, că Timpul poate fi nemilos cu noi. Cred, însă, că inima noastră este eternă şi nemuritoare şi-şi păstrează veşnic căldura iubirii ei puternice faţă de neamul nostru, faţă de demnitatea lui şi a ţării noastre. De fapt nemuritoarea inimă caldă a unui Racoviţă-cel-învingător-în-Ştiinţă v-a mânat spre gheţurile Antarcticii, şi sunt sigur că aţi găsit-o acolo pulsând de bucuria întâlnirii. Ştiu, pentru că şi eu „păţesc” la fel, cercetând în marea Bibliotecă Universitară din Cluj presa românească  din secolul al XIX-lea şi din perioada interbelică, unde aura marilor inimi calde şi pline de o iubire extraordinară faţă de neamul nostru ale figurile demne ale trecutului românesc îmi umple sufletul la fiecare răsfoire.

Regret profund că Timpul nu a mai avut răbdare şi nu i-a mai dat o şansă unei inimi luminoase să-şi încheie proiectele cele mari care–i dădeau sens şi rost la fiecare pas.

Adio, dragă Domnule Profesor Pompiliu Manea! Vă asigurăm că veţi rămâne în sufletul nostru cu aceeaşi prezenţă reconfortantă de patriot şi de nemuritor.

Condoleanţe familiei!

Vasile Lechinţan.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>