Category Archives: Uncategorized

Domnului Profesor Pompiliu Manea – Vasile Lechinţan

Am aflat cu profundă tristeţe de plecarea dintre noi a omului drag care a fost

Domnul Profesor POMPILIU MANEA.

Dragă Domnule Profesor POMPILIU MANEA,

Ne-am regăsit mereu pe baricadele luptei noastre, cu toată inima şi îndârjirea de care eram în stare – şi eram în stare împreună, pentru că eram puternici  – pentru descătuşarea demnităţii noastre de români, pe care vremurile potrivnice şi neprielnice o ţineau şi o ţin încă în robie cruntă. Aveam alături şi pe prietenul nostru comun Constantin Mustaţă. Aveam pe atâţia intelectuali patrioţi alături. Am umblat împreună prin Cimitirul Central al urbei noastre dragi să căutăm mormântul Smarandei Brăescu, pierdut de răutatea vremurilor. Am vrut să facem un album cu marile personalităţi româneşti ale Clujului care formează Panteonul din acest cimitir. Am descoperit împreună textele vechilor plăci comemorative puse de înaintaşi în Cluj-Napoca pentru a eterniza vrednicia românească de odinioară în această urbe dragă nouă, am colaborat la revista pe care aţi înfiinţat-o, a cărui oglindă privită retrospectiv vă oglindeşte sufletul mare, bun şi nobil. Aţi găzduit în clădirea frumoasă TEMCO simpozioane, conferinţe, sărbătoriri şi comemorări de înaltă ţinută spirituală. Ne-aţi convins că românul poate merge peste mări şi ţări ca să se întâlnească, – foarte-foarte departe – cu sufletul tânăr al unui Racoviţă-cel-învingător-în-Ştiinţă în numele demnităţii noastre. De figura Dumneavoastră legam neapărat forţa cea mare a iubirii unui oraş, cel al nostru, de pe Someşul Mic. De aici era doar o mică fracţiune de secundă ca să leg, practic instantaneu, figura Dvs. de sentimentul că sunteţi un nemuritor, că de aici înainte aveţi atâtea de făcut ca să ne uimiţi prin izbânzile pe care le veţi aduce nemuririi demnităţii noastre româneşti. Aţi trecut prin câteva momente extrem de grele prin pierderea unor fiinţe dragi Dvs. Iubirea extraordinară şi uriaşă pe care o aveţi în suflet faţă de neamul nostru şi faţă de patria noastră v-a ajutat să treceţi peste cumplite lovituri ale vieţii şi noi să continuăm cu îndârjire demersul nostru, de fapt să fim mânaţi înainte de inima noastră, care nu ne-a lăsat să ne pierdem Timpul preţios care ni s-a dat. Dar iată, dragă Domnule Profesor Pompiliu Manea, că Timpul poate fi nemilos cu noi. Cred, însă, că inima noastră este eternă şi nemuritoare şi-şi păstrează veşnic căldura iubirii ei puternice faţă de neamul nostru, faţă de demnitatea lui şi a ţării noastre. De fapt nemuritoarea inimă caldă a unui Racoviţă-cel-învingător-în-Ştiinţă v-a mânat spre gheţurile Antarcticii, şi sunt sigur că aţi găsit-o acolo pulsând de bucuria întâlnirii. Ştiu, pentru că şi eu „păţesc” la fel, cercetând în marea Bibliotecă Universitară din Cluj presa românească  din secolul al XIX-lea şi din perioada interbelică, unde aura marilor inimi calde şi pline de o iubire extraordinară faţă de neamul nostru ale figurile demne ale trecutului românesc îmi umple sufletul la fiecare răsfoire.

Regret profund că Timpul nu a mai avut răbdare şi nu i-a mai dat o şansă unei inimi luminoase să-şi încheie proiectele cele mari care–i dădeau sens şi rost la fiecare pas.

Adio, dragă Domnule Profesor Pompiliu Manea! Vă asigurăm că veţi rămâne în sufletul nostru cu aceeaşi prezenţă reconfortantă de patriot şi de nemuritor.

Condoleanţe familiei!

Vasile Lechinţan.

 

 

 

SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ISTORIA FARMACIEI (SRIF)

Îndurerată Familie, Rude, Prieteni, Cunoscuți,

Luni 15 iunie a.c. seara, ca un trăsnet a venit trista veste de la D-mna Dr. Eva Crișan: „A murit Pompiliu Manea”.

În aceste zile de grea suferință pentru Dumneavoastră, Conducerea și membrii SRIF, cu respect și pioșenie,

Vă adresează Condoleanțe,

iar Pentru Domnul Profesor „plecat prea devreme” dintre noi, Odihnă veșnică, liniște și pace, pe celălalt tărâm!

Prezență remarcabilă la Reuniunile și Congresele de Istoria Medicinei și Istoria Farmaciei, Profesorul Pompiliu Manea va rămâne în memoria noastră, cu multă dragoste de viață și cu lucrările interesante pe care le-a prezentat.

Sensibil și prietenos, la una dintre sesiunile științifice ale Comitetului Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii (CRIFST), în Aula Academiei Române, mi-a precizat: „Voi spune prietenilor mei, Dr. Eva Crișan și Dr. Ovidiu Maior, că în Aula Academiei Române, Dvs. ați pronunțat numele lor. Cred că se vor bucura!”.  Cu cei doi prieteni, a petrecut o seară de neuitat, ultima, Vineri 12 Iunie a.c. la a XXIV-a Reuniune Națională de Istoria Farmaciei, la Sibiu.

Îi vom simți lipsa la următoarele manifestări științifice de Istoria Medicinii și Farmaciei, precum și la Academie, la Divizia de Istoria Științei (CRIFST-DIS). Fie-i țărâna ușoară!

Drum Bun Domnule Profesor! și

La Revedere!

Prof. Dr. Farmacist Ana Carată

Președinte de Onoare SRIF, Secretar general

ADIO DEPĂRTATULUI POMPILIU MANEA

A căzut ca un meteorit şi pământul i-a fost groapă.

Aşa m-a ajuns departe, acolo unde eram, vestea stingerii lui.

Departe în spaţiu a fost pentru mine cel viu până într-o zi când s-au adunat imagine şi fiinţă într-un nume: POMPILIU MANEA.

Oricât mi-l oferea descriindu-l pe om Alex Cetăţeanu, în dialogul din restaurantul grecesc situat în mijlocul Montrealului, nu se alcătuia în înfăţişarea distinsă. Cu atât mai puţin lui Cornel Cotuţiu, de faţă.

Într-o zi de festin cultural la „Temco”, după 2005, ne-am cunoscut. O singuralizare în tot ce gândea şi făcea am reţinut definitiv. Să fi fost asta, în lipsa frecgentelor dialoguri şi revederi de joi, liantul aproprierii noastre? Momentul inaugural al bustului marelui Röntgen a confirmat activismul lui cultural şi istoric gratitudinal. Aşadar, ne-am cunsoscut şi regăsit astfel.

Travaliul lui social-profesional paradigmatic devenise pentru cei din jur stimulator. El a dat din toate Cezarului, dar şi sieşi. O anumită piesă întâmpina cu competenţă demersurile; altă parte, şi cu invidie.

Comunicarea noastră prin revederi sporadice şi în zile de joi, era aleatorie, însă transforma nespusul într-o solidaritate tăcută neprogramatică. Identitar şi afectiv se consolida cunoaşterea, apropierea cu reverberaţii atitudinale.

Într-o duminică, inopinat descinse la Monor. „Cunoşteam satul de când am trăit în Reghin, de unde vin să te iau la Cluj”; asta i-a fost toată motivarea. Ploua cu cofa în după-amiaza aceea. El filma nesăţios tot ce-i cădea sub priviri în muzeu şi pe afară.

Nu se arătase omul în acele împrejurări cu martori şi instituţionalizări în spirit, ci personalitatea fluentă. Apoi, călătorind în doi, era un Manea monosilabic, provocându-mă s-audă informaţii.

La Casa memorială Ion Pop Reteganul nu s-a lăsat până nu s-au deschis uşile s-o viziteze. „N-ai spus că, nevăzător ajuns, vreo doi ani i-a trăit la voi în sat? Să-l viziteze şi acasă la el”. Era în faptul serii şi umbrele ne acoperiră la ieşire din muzeu.

În toamna ceţoasă a anului trecut am mers amândoi în Basarabia, cu cărţi şi mesaje culturale. El la Orhei, eu la Chişinău. A ţinut morţiş să avem traseul prin Reghin. Oprirea a fost la un mormânt de familie în cimitirul din deal. „Aici sunt bunicii copiilor mei”. A tăcut în timp ce smulgea buruienile dintre marmore, a umplut vazele mari cu apă şi le-a încărcat cu flori. După care a căzut în genunchi, rugându-se.

„Aici o să te-ntorci”, îi zic după ce maşina se îndepărtase de ţintirim. „Nu. Mama cu copiii e în criptă la Bucureşti”. A tăcut zeci de kilometri, parcurgând Valea Mureşului către Lacul Roşu şi înnoptarea peste Carpaţi.

A doua zi, în vama Albiţa, la controlul paşapoartelor, eu am fost oprit câteva ore. Nu era aglomeraţie, doar câteva maşini. El trecuse cu cărţi cu tot. Mă aştepta. Grănicerii îl opriră pe el. „Aşa este cum ai scris, îmi spuse, referindu-se la cartea Sfinţi şi securişti. Aici sunt fata înaintea lui şi am trecut cărţile într-o maşină de Bucureşti care acceptă să mă transporte până în capitală. El rămase până a doua zi. „Aşa este, cum te-ai mărturisit şi tu în carte”, îi amintesc codificat de cartea lui Din dosarele Securităţii. Ne-am strâns mâna, nebănuind că e pentru ultima dată.

Spre sfârşitul lui aprilie al acestui an, de ziua mea aniversară, i-am auzit urarea telefonică din Oslo. Parcurgea traseul vizitării capitatelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Şi i-au rămas de numărat puţine zile până la 15 iunie 2015… Adio, prietene.

Teodor TANCO